Falsitatea o constantă

Simțeam că omul nu mai e om, că sufletu-mi străbate chipuri împietrite și pline de resentimente, credeam că aceste proiecții răsturnate sucit a oamenilor puri mă vor metamorfoza și pe mine-n epavă. Înțelegând că omul s-a transformat prin falsitatea pe care o invocă și o emană constant. Vedeam în ei chipuri mârșave, ce vor constant să te afunde, sub masca unui "prieten" , ce mai apoi se dovedeau a fi meschini.. Mi-e silă azi,mi-e silă totdeauna de omul ce în față ți-e " best friend ",iar când ai nevoie de ajutorul lui, se preschimbă-n machiavelic... Afișând un surâs tâmp,satisfăcut pentru că te-a adus acolo unde a preconizat,aproape de probleme,și dorind să clachezi.. Mă-ntreb și-mi zic,de ce oare-n lume conviețuiesc atâtea ființe efemere în discordie? De ce sunt nemaipomenit de fericiți de nefericirea altuia? De ce se bucura când plangi în loc să-ți arate compătimire ? De ce alergă parelel cu tine spre a-ți spera căderea? De ce atâta egoism și inimi fără suflet? Mi-e greu.. dar cred că omul de-atâta îndurare s-a metamorfozat într-un cadavru umblător,doritor de posesiunea materie prin orice mijloace mârșave..Sper sa viețuiască-n lume și oameni de bine, care-l au pe Dumnezeu în suflet!