Apropiindu-mă de coala albă constat că pășesc timidă spre o dizolvare a firii mele creatoare, mă descompun într-o scânteie a ceea ce eram, regăsindu-mi întunericul. Nu mă recunosc acum pentru că sunt diferită ,sunt diametral opusă mie, nu știu să fiu consecventă-n opinii,mi le contopesc cu prejudecățile omenirii,cu ceea ce vrea omul să vadă ori să audă... Uit că-mi pierd credibilitatea ... sau vreau să nu-mi amintesc că odată transpunându-mă în ireal îmi pierd veridicitatea, deoarece un om nu poate fi credibil atunci când e departe de realitate,nici când se distanțează de cotidian.. Dar totuși cred... că firea creatoare a omului se dezlanțuie în planul ficțiunii, pierzând ancora din concret și aruncând-o înspre cer,agățând-o de un nor ,rezultat al prea adâncitului meu vis,arătându-mi astfel nebuloasa ori doar îndepărtarea de verticalitatea deținută anterior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu