Căutam prin stele ceea ce îmi lipsea...și găseam exact ceea ce sufletu-și dorea,însă curând am înțeles că pe pământ e ceea ce trebuie să trăiesc și nu în visuri de copil răzleț. Fugeam adesea printre nori ca să găsesc un soare să-mi surâdă, și nu găseam și-mi întristam ființa prea plină de-un surâs naiv.
Ceea ce vreau e să-ntâlnesc un zâmbet în drumu-mi plin de trupuri fără chip,și-am regăsit in calea-mi o fetiță ce neîntinată de lumesc ,zâmbea.. Și fericită sunt de fericirea fericirii ei,mi-a insuflat o dorință nestramutată de a crea frumosul care sa bucure privirea.Și-așa am ajuns a scrie .. a scrie pentru mine,pentru oameni care-și găsesc alinarea-n cuvinte,care se fericesc privind câte-o scânteie de cugetare aproape monologată..
Atunci când mă apropiam de coală,tot universul se dezintegra,rămânând doar eu și gându-mi netulburat de materialism . Mă contopeam cu ceea ce scriam,și-mi plăcea mult a mă ascunde-n scrieri, a mă abandona unei reverii târzii,a unui suflet prea repede împietrit de ticăloșiile umane..
Și încă mă cufund tacit în scrierile mele,spre a trezi sufletul ce mi-a rămas uitat,ce nu puteam a-l desluși,si nu voiam a-l dezvălui umanității,crezând probabil că oamenii și-au pierdut dragostea de cuvântări,și aș rămâne pustiită de surâs,doar eu și cea care-mi doream a fi...
Dar azi.. ajung să cred că oamenii ce-și găsesc alinarea-n cugetări naive încă viețuiesc în lume, și poate... că voi ajunge a bucura privitorul cu ceea ce sufletu-mi dictează, și probabil, voi întâlni in drumu-mi oameni care să poată să zâmbească,sau poate că gândurile mele vor trezi mințile spre împărtășire. Și voi ajunge ca un copil care se bucură s-arunce-n jurul lui cu raze de lumină ,înmiresmate de bucurii simple.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu